Home » Cultură » Ennio Morricone, cel mai important compozitor de muzică de film

Ennio Morricone, cel mai important compozitor de muzică de film

Ennio Morricone, cel mai important compozitor de muzică de film
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 14.12.2024

Ennio Morricone (1928 – 2020) a fost un titan în domeniul muzicii realizate pentru filmul de toate genurile, inclusiv drame, thrillere, comedii și filme romantice.

„Având în vedere că sunt foarte în vârstă, publicul ar trebui să cunoască toate tipurile de muzică pe care le scriu”, declara Morricone la 70 de ani. „Unii oameni cred că scriu doar partituri de film, ceea ce nu este adevărat”. Ennio Morricone a compus, de asemenea, peste 100 de lucrări de concert, de la piese orchestrale la compoziții corale și a scris hituri pop pentru artiști precum Mireille Mathieu, Françoise Hardy, Paul Anka, Demis Roussos, Zucchero și kd lang, colaborând cu trupa Pet Shop Boys la piesa It Couldn’t Happen Here din 1987, de pe albumul Actually.

A compus muzică pentru peste 500 de filme de-a lungul carierei sale care s-a întins pe mai bine de șase decenii, din anii 1950 și până la moartea sa în 2020, făcându-l unul dintre cei mai longevivi compozitori din industria cinematografică. Morricone este cel mai bine cunoscut pentru partiturile sale pentru filme emblematice precum The Good, the Bad and the Ugly, Once Upon a Time in the West, A Fistful of Dollars, Cinema Paradiso, Malena, Once Upon a Time in America și The Untouchables. A fost onorat cu două premii Oscar, unul în 2007, pentru întreaga carieră, și altul în 2016, un Oscar competitiv pentru cea mai bună coloană sonoră originală pentru The Hateful Eight, în regia lui Quentin Tarantino, cu Samuel L. Jackson, Jennifer Jason Leigh, Kurt Russell și Tim Roth în rolurile principale. De asemenea, Morricone a câștigat șase premii BAFTA, trei Golden Globes, două Premii Grammy și a fost nominalizat de trei ori la Premiul Cesar. Pe lângă acestea, pentru lucrările sale muzicale absolut remarcabile, Ennio Morricone fost nominalizat de șase ori la Premiile Oscar, prima nominalizare primind-o în 1979 pentru coloana sonoră a filmului Days of Heaven. Ulterior, a fost nominalizat pentru munca sa la The Mission în 1986, The Untouchables în 1987, Bugsy în 1991 și Malèna în 2000. Ultima sa nominalizare a fost pentru The Hateful Eight în 2016, pentru care a câștigat singurul său Oscar competitiv.

A colaborat cu regizori legendari precum Sergio Leone, Quentin Tarantino, Giuseppe Tornatore și Dario Argento, Tornatore, cel puțin, fiind regizorul care a definit un parteneriat constant cu Morricone, acesta compunând coloana sonoră pentru 10 dintre cele 12 filme ale regizorului. De altfel, în semn de apreciere profundă, Tornatore i-a dedicat un film documentar prietenului și partenerului său profesional – Ennio, the Maestro – lansat la aproape un an după decesul compozitorului italian.

Morricone a fost cunoscut pentru încorporarea în lucrările sale muzicale a unor tehnici de sunet neconvenționale, inclusiv fluieratul, care l-au diferențiat de alți compozitori, și alegerea îndrăzneață a instrumentelor și orchestrației. Coloana sonoră a filmului Once Upon a Time in the West, peliculă din 1968 regizată de Sergio Leone, cu Charles Bronson, Henry Fonda și Claudia Cardinale în rolurile principale, s-a vândut în aproximativ 10 milioane de exemplare în întreaga lume, fiind una dintre cele mai bine vândute partituri instrumentale, iar compoziția sa pentru The Good, the Bad and the Ugly este considerată una dintre cele mai recunoscute coloane sonore din istorie, fiind inclusă în Grammy Hall of Fame. De-a lungul carierei, Morricone a vândut peste 70 de milioane de discuri în întreaga lume în toate formatele, inclusiv coloane sonore și albume clasice.

Ca membru al Gruppo di Improvvisazione Nuova Consonanza (G.I.N.C.), Ennio Morricone a contribuit la mișcările muzicale avangardiste care au influențat muzica clasică contemporană. (G.I.N.C este un grup de improvizație muzicală fondat în Roma în 1964 de compozitorul italian Franco Evangelisti. Este considerat unul dintre primele colective experimentale de compozitori, având o influență semnificativă asupra muzicii contemporane.) Mulți compozitori contemporani îl citează pe Morricone ca fiind o influență asupra muncii lor datorită abordărilor lui inovatoare în materie de muzică de film.

Ennio Morricone s-a născut la 10 noiembrie 1928 în Roma, tatăl său, Mario Morricone, fiind muzician. A început să compună la vârsta de șase ani. Coleg de clasă cu regizorul Sergio Leone, cu care va forma unul dintre cele mai mari parteneriate regizor/compozitor (alături de Eisenstein și Prokofiev, Hitchcock și Herrmann, Fellini și Rota), Ennio Morricone a studiat la Conservatorul Santa Cecilia din Roma, unde s-a specializat în trompetă. Cu toate că primele sale partituri de film au fost relativ lipsite de distincție, Morricone a reușit să atragă atenția, în 1964 fiind angajat să colaboreze la filmul A Fistful of Dollars. Partitura sa pentru acestă peliculă, cu aranjamentele muzicale inedite, instrumentația aparte (clopoței, chitare electrice, muzicuțe, sunetul distinctiv al harpei evreiești) și melodiile memorabile, a revoluționat modul în care muzica va fi folosită în western-uri, chiar și în prezent fiind destul de dificil să ne gândim la o partitură pentru un western apărut post-Morricone care să nu reflecte într-un fel influența sa.

Deși numele său va fi întotdeauna sinonim cu westernul spaghetti, Morricone a contribuit de asemenea la o gamă largă de alte genuri cinematografice: comedii, drame, thrillere, filme de groază, ceea ce l-a transformat într-unul dintre cei mai versatili artiști din lumea filmului.

A fost căsătorit cu Maria Travia (din 1956 și până la moartea acestuia), având împreună patru copii. Morricone a fost compozitor și aranjor pentru rețeaua națională de radio din Italia, a scris muzică pentru teatru și televiziune și a lucrat uneori ca trompetist de jazz, adoptând ocazional pseudonime precum Leo Nichols sau Dan Savio.

Muzica lui Ennio a fost cântată de Jay-Z și The Orb, scrie The Guardian, temele sale fiind folosite pentru a introduce concertele Metallica, Ramones și Mars Volta. Albumul We All Love Ennio Morricone (2007) a fost un tribut adus compozitorului de către toate vedetele. Morricone a dirijat orchestra a cărei muzică a fost imprimată pe albumul Yo-Yo Ma Plays Ennio Morricone din 2004, iar în 2012 a colaborat cu artista Hayley Westenra la albumul Paradiso.

În 1992, a fost numit Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres în Franța, iar în 2009 fiind promovat cavaler. În 1994, Ennio Morricone a fost primul compozitor non-american care a primit premiul pentru întreaga carieră din partea Societății de Muzică de Film, iar la vârsta de 87 de ani a devenit cel mai vârstnic câștigător al unui premiu Oscar, în 2016 (cea mai bună coloană sonoră originală scrisă pentru The Hateful Eight (2015).

A compus tema oficială pentru Cupa Mondială din 1978, desfășurată în Argentina, a concertat în mod regulat în toată Europă, iar în ianuarie 2016 a început un turneu, 60 de ani de muzică, care a cuprins peste 40 de orașe europene. Ultimul său concert a avut loc la Palazzo Madama din Roma.

Ennio Morricone, care a trăit în Italia sa dragă întreaga viață, deși a fost deseori invitat să se stabiliească la Hollywood, s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani, la Roma, la 6 iulie 2020.

Surse:

https://www.classicfm.com/composers/morricone/guides/ennio-morricone-ten-best/

https://www.imdb.com/name/nm0001553/trivia/?ref_=nmawd_ql_3

https://www.theguardian.com/music/2020/jul/06/ennio-morricone-obituary

Vă mai recomandăm să citiți și:

Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean Michel Jarre

William Herschel, singurul compozitor astronom. Descoperitorul planetei Uranus

Aldo Valleroni, unul dintre cei mai prolifici compozitori și scriitori italieni

Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, nici nedreaptă”

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Primele observații cu o cvasiparticulă care are masă doar atunci când se deplasează într-o anumită direcție
Primele observații cu o cvasiparticulă care are masă doar atunci când se deplasează într-o anumită direcție
Primele dovezi ale dezvoltării ritualurilor religioase, descoperite într-o peșteră din Israel
Primele dovezi ale dezvoltării ritualurilor religioase, descoperite într-o peșteră din Israel
O nouă teorie propune că informația poate scăpa din găurile negre
O nouă teorie propune că informația poate scăpa din găurile negre
Lichidul antic de pe Marte nu ar fi fost doar apă. Ce au descoperit acum cercetătorii?
Lichidul antic de pe Marte nu ar fi fost doar apă. Ce au descoperit acum cercetătorii?
Un nou studiu arată că peștii-zebră și șopârlele își pot regenera auzul
Un nou studiu arată că peștii-zebră și șopârlele își pot regenera auzul
Berea de orez veche de 10.000 de ani, prima băutură alcoolică din Asia de Est
Berea de orez veche de 10.000 de ani, prima băutură alcoolică din Asia de Est
Un obiect neidentificat s-a izbit de o gaură neagră, iar NASA a reușit să surprindă momentul
Un obiect neidentificat s-a izbit de o gaură neagră, iar NASA a reușit să surprindă momentul
Iată de ce somnul profund îmbunătățește memoria!
Iată de ce somnul profund îmbunătățește memoria!
Parolele tale ar putea fi mai sigure decât codurile nucleare ale SUA din timpul Războiului Rece
Parolele tale ar putea fi mai sigure decât codurile nucleare ale SUA din timpul Războiului Rece
Un matematician a reușit să rezolve o problemă veche de 60 de ani
Un matematician a reușit să rezolve o problemă veche de 60 de ani
Apneea în somn ar putea fi tratată cu ajutorul unui microcip
Apneea în somn ar putea fi tratată cu ajutorul unui microcip
Noua Zeelandă va decide cine are și cine n-are voie să utilizeze sateliți de pe teritoriul țării
Noua Zeelandă va decide cine are și cine n-are voie să utilizeze sateliți de pe teritoriul țării
Exploziile solare catastrofale pentru Pământ, mai frecvente decât au crezut cercetătorii
Exploziile solare catastrofale pentru Pământ, mai frecvente decât au crezut cercetătorii
Nostradamus, unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei. A fost profet sau şarlatan?
Nostradamus, unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei. A fost profet sau şarlatan?
Decizie fără precedent la Tokyo! Săptămâna de lucru, redusă la 4 zile
Decizie fără precedent la Tokyo! Săptămâna de lucru, redusă la 4 zile
Cât au donat Amazon și Meta pentru inaugurarea lui Donald Trump?
Cât au donat Amazon și Meta pentru inaugurarea lui Donald Trump?
Momentul în care oamenii și neanderthalienii s-au unit
Momentul în care oamenii și neanderthalienii s-au unit
Cea mai nouă teorie deplasată a lui Elon Musk: Oamenii fără adăpost nu există
Cea mai nouă teorie deplasată a lui Elon Musk: Oamenii fără adăpost nu există